Home » Cultură » Unul dintre cele mai importante ansambluri arheologice din România va fi pus în evidenţă în cadrul Festivalului “Micia Rediviva”

Unul dintre cele mai importante ansambluri arheologice din România va fi pus în evidenţă în cadrul Festivalului “Micia Rediviva”

Unul dintre cele mai importante ansambluri arheologice din România va fi pus în evidenţă în cadrul Festivalului “Micia Rediviva”
Publicat: 22.09.2017
În data de 24 septembrie, 2017, începând cu ora 12:00, la Şcoala Generală din comuna Veţel (jud. Hunedoara), va avea loc prima ediţie a Festivalului “Micia Rediviva”. Organizat de Primăria Comunei Veţel şi de Filiala Deva a Asociaţiei Terra Dacica Aeterna, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, evenimentul are ca scop punerea în evidenţă şi valorificarea unuia dintre cele mai importante ansambluri arheologice din România, prin introducerea acestuia în circuitul turistic.
Pe malul stâng al Mureşului, la graniţa vestică a provinciei Dacia, s-a dezvoltat un important centru militar şi economic, Micia. Nucleul aşezării romane l-a constituit castrul auxiliar, amplasat într-un  punct strategic cu rol important pentru apărarea provinciei.
 
Micia, în perioada romană, devine o aşezare urbană semnificativă, chiar dacă inscripţiile o pomenesc cu titlul de pagus. Importanţa şi înflorirea aşezării s-a datorat, fără îndoială, faptului că aici a funcţionat una dintre principalele staţii vamale de la marginea Imperiului Roman, devenind o adevărată placă turnantă ce asigura circulaţia mărfurilor, oamenilor, şi, nu în ultimul rând, a ideilor.
 
Cercetările arheologice realizate aici, prin eforturile reunite ale cercetătorilor de la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti şi de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, au avut ca rezultat dezvelirea unui complex de edificii publice şi militare precum un castru de mari dimensiuni, un amfiteatru, băi romane, temple, locuinţe, străzi, dar şi într-o porţiune din Drumul Imperial care lega provincia Dacia de partea occidentală a Imperiului Roman. Din situl de la Micia provin importante mărturii de artă, civilizaţie şi cultură materială, ce au îmbogăţit şi îmbogăţesc permanent, cu fiecare campanie de cercetări arheologice,  patrimoniul muzeelor din România.
 
Traversat de DN 7 şi de calea ferată Simeria – Arad, afectat de amplasarea, în perioada comunistă, a Termocentralei Mintia, situl de la Micia îşi cere astăzi dreptul la transformarea sa într-o resursă culturală ce trebuie să devină un pilon de dezvoltare durabilă a comunităţii locale şi un reper pe harta turistică a iubitorilor de istorie. Prin caracteristicile sale şi prin potenţialul său turistic şi ştiinţific, dar şi prin gradul de accesibilitate, situl de la Micia se individualizează, fiind unic în cadrul siturilor romane din provincia Dacia.
 
“Micia Rediviva” are în centru ideea valorificării potenţialului multiplu al acestei importante resurse de patrimoniu, insuficient promovată, în ciuda amplasamentului de excepţie şi a elementelor sale constitutive. 
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
„Poarta către Lumea de Dincolo” din Siberia a început să se despice
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2024
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ghidat pentru mediul de business
UniCredit Bank România în parteneriat cu Social Innovation Solutions, lansează seria de evenimente ESG Journey, un tur ...
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Cel mai vechi virus uman, descoperit în oase de neanderthalian
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Cel mai lung experiment din lume se desfășoară de aproape 100 de ani și poate fi urmărit în timp real!
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu tehnologia
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
3 schimbări simple de viață prin care putem reduce riscul de cancer
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Un bărbat a dezvăluit care este „rețeta” pentru o căsătorie fericită
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Proteinele din sânge ar putea prezice cancerul cu 7 ani înainte de diagnostic
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Ziua în care „fecioara din Orleans” a intrat în rândul sfinţilor
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și 2019
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii
O planetă „super pufoasă” este atât de ușoară încât ar pluti pe apă, susțin astronomii
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
Bărbații cu nivel scăzut de testosteron, mai predispuși la moarte prematură
Bărbații cu nivel scăzut de testosteron, mai predispuși la moarte prematură
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
(P) World Series of Poker: Istoria celui mai important eveniment de poker live organizat anual
(P) World Series of Poker: Istoria celui mai important eveniment de poker live organizat anual